Președintele Consiliului Municipal din Atlanta (SUA), Felicia Moore, a cerut colegilor săi să creeze un birou independent de conformitate (compliance) pentru a pune umărul la implementarea codului orașului și pentru a măsura acțiunile disciplinare și încălcările codului de către angajați și oficialii.
Apelul Președintelui Consiliului Municipal pentru înființarea unei agenții independente, guvernată de propriul consiliu de administrație și cu puterea de a investiga și de a sancționa încălcările identificate, vine în contextul unei investigații federale ce a avut loc la nivelul Primăriei. Ancheta federală s-a concentrat asupra contractelor publice, serviciul de transport și cheltuielile făcute cu cărți de credit emise de către oraș.
Î
n august 2018, procurorii federali au chemat în instanță orașul, solicitând să vadă calendare, extrasele cardurilor de credit și rapoartele de cheltuieli care datează din 2010 pentru fostul primar Kasim Reed și toți angajații din primărie. De asemenea, procurorii federali au solicitat înregistrări ale cărților de credit emise pentru membrii primăriei în timpul celor două mandate ale lui Reed.
Actualul primar a afirmat că acele carduri de credit ale orașului (“p-cards”) reprezintă o problemă datorită lipsei mecanismelor de verificare a cheltuielilor. De exemplu, cheltuielile cu un astfel de card ale fostului șef departamentului financiar, Jim Beard, au fost analizate în rapoartele publicației The Atlanta Journal-Constitution și News Channel 2 Action News. Dar departamentul de finanțe, departamentul lui Beard, are responsabilitatea de verificare a acestor cheltuieli fără o altă supraveghere directă.
Orașul are politici clare de utilizare a acestor carduri iar deținătorii acestora semnează că recunosc și înțeleg aceste reguli, a spus Președintele Consiliului Municipal, dar orașul nu are un birou pe deplin independent cu capacitatea de a sancționa sau de concedia angajații pentru încălcările identificate, sau de a trimite autorităților abilitate cazurile în vederea anchetării adecvate.
“Regulile există, dar problema este că nu există nimeni care să le pună în aplicare, iar atunci când există o problemă nu există nici o pedeapsă”, a spus Președintele Consiliului Municipal. “Avem nevoie de o modalitate de a face ca angajații să poată fi trași la răspundere”.
Actualul ofițer de conformitate al orașului este subordonat departamentului juridic al orașului, care răspunde Consiliului Municipal și primarului. Orașul are, de asemenea, un ofițer de etică și un departament de audit. Conform planului Președintelui Consiliului Municipal, departamentul de conformitate pe care dorește să îl înființeze va răspunde direct unui Consiliu de Administrație numit pentru acesta (constituit din oameni recomandați de organizațiile comunitare și numiți de consiliu și de primar). Structura propusă este similară cu cea a biroului și comitetului de etică al orașului.
Președintele Consiliului Municipal a declarat că departamentul de conformitate va colabora cu auditorii și departamentul de etică pentru aplica toate codurile orașului și a investiga incidentele ce au loc. În prezent, Președintele Consiliului Municipal a declarat că US Attonery Office (procuratura federală) și-a însușit rolul de verificare al orașului.
Președintele Consiliului Municipal și-a prezentat planul la o ședință a Consiliului Local. În calitate de președinte al Consiliului, Moore nu poate propune schimbări legislative, dar a cerut colegilor săi să sprijine proiectul de lege. Primarul orașului, Keisha Lance Bottoms a propus înființarea unui post de ofițer pentru transparență și a unui departament de integritate. Dar Moore, Președintele Consiliului Municipal, a spus că propunerea ei va merge mai departe și va oferi independența acestui departament de a putea investiga toate activitățile orașului.
La puțin timp după această ședință, birourile de etică și de audit ale orașului au emis un raport care a constatat că primele de vacanță acordate de fostul primar Reed au încălcat codul orașului și legea statului. Raportul a constatat, de asemenea, nereguli în legătură cu bonusurile acordate de Consiliul Local și cele acordate de fostul director pentru resurse umane, Yvonne Yancy, angajaților săi. Raportul a constatat că Beard, șeful departamentului financiar, a comis abuz în serviciu aprobând mai mult de 500.000 de dolari în bonusuri către directori din primărie în timpul mandatului lui Reed. Un bonus a fost pentru Beard însuși. Beard a negat orice greșeală.
Moore, Președintele Consiliului Municipal, a declarat că raportul privind bonusurile arată de ce este necesar un ofițer de conformitate pentru a responsabila angajații.
Articol redactat de J. Scott Trubey, publicat în The Atlanta-Journal Constitution la data 29 August 2018. Link