Cine a implementat până acum?

Microsoft

David Howard, Vice-Președintele și Directorul Adjunct pentru Litigii, Legea Concurenței și Compliance, a anunțat la începutul lui martie 2017 că Microsoft este prima companie americană care va implementa standardul de management anti-mită ISO 37001. Astfel, compania a început căutarea activă a unui organism de certificare independent pentru a demonstra performanța sistemului său de conformitate.

Acest standard de management va fi implementat la nivel de grup, în toate cele 190 de țări în care Microsoft este activă. Pe lângă această schimbare strategică, compania a demarat deja un proiect pentru a reduca numărul de proceduri interne, optimizarea celor rămase și asigurarea înțelegerii acestora de către întreaga echipă.

 

Wal-Mart

Tot la începutul lui martie, Wal-Mart, gigantul retailer american, a anunțat demararea procedurii pentru a identifica un organism de certificare competent. Anunțul a fost făcut de Jay Jorgensen, Vice-Președintele și Directorul Global pentru Etică și Compliance al companiei, iar obiectivul este să implementeze procedurile necesare pentru a limita riscurile generate de către cazurile izolate de mită și corupție, cât și pentru a consolida practicile de business ale angajaților săi.

Jay Jorgensen, Vice-Președintele și Directorul Global pentru Etică și Compliance al companiei, a anunțat demararea procedurii pentru a identifica un organism de certificare competent.

Jorgensen s-a alăturat Wal-Mart în 2012, fiind responsabil pentru restructurarea arhitecturii de proceduri a companiei. El conduce un departament de etică și conformitate format din 2300 de angajați (500 în SUA și peste 1800 în piețele internaționale unde compania operează). Totodată, din 2013 până în prezent, Wal-Mart a investit peste $141 milioane în sistemele proprii de compliance și etică.

 

Eni

Eni, compania petrolieră italiană prezentă în România până în primăvara lui 2015, este prima companie din Italia ce a certificat sistemul propriu de management anti-mită pe baza standardului ISO 37001.

Eni a început dezvoltarea procedurilor anti-mită în 2009, consolidându-le pe parcursul anilor. Astfel, după publicarea standardului ISO 37001 în octombrie 2016, compania a decis să dovedească performanța politicii sale de „toleranță zero față de corupție”, primind certificarea în ianuarie 2017.

 

Singapore și Peru

Pe 4 aprilie, Peru a adoptat formal standardul ISO 37001: transpunerea schemei de certificare la nivel local și anunțul oficialităților că acest standard va deveni cerință obligatorie în procesul de achiziții publice. Anunțul a fost făcut de către “National Quality Institute” (Inacal). Astfel, Peru a devenit prima țară din America Latină care a adoptat la nivel central acest standard.

La scurt timp, Singapore a anunțat la rândul său că a adoptat standardul ISO 37001. Anunțul a venit printr-o declarație comună din partea SPRING Singapore (o agenție în subordinea Ministerului Comerțului și Industriei) și a CPIB Singapore (Biroul pentru Investigarea Practicilor Corupte). SPRING începe cu această ocazie să ofere consultanță și training organizațiilor locale în vederea implementării și certificării acestui standard de management.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *